Acum nu foarte mult timp am avut o discuţie cu un bun prieten despre originalitatea în jocurile de azi. Sau mai bine zis, despre faptul că majoritatea titlurilor care apar acum nu aduc nimic nou care să ne mai facă să exclamăm "Wow!", aşa cum o făceau jocurile din anii 90'. Deşi nu pot să spun că sunt un mare fan al clonelor, indiferent de gen, prefer ceva copiat bine decât ceva original şi prost. Prefer o interfaţă standard dar care îşi face treaba cum trebuie decât globuleţe care de care mai dubioase, colorate în cel mai strident mod posibil şi care habar nu ai ce face fiecare chiar şi după ce ai trecut de tutorial. Lucru valabil şi pentru gameplay. Dacă nu-i stricat, nu-l repara. Aceasta a fost şi filosofia celor de Iron Lore Entertainment, studio fondat de co-creatorul seriei Age of Empires, Brian Sullivan, atunci când au început lucrul la Titan Quest. Ţinând cont că de la Diablo 2 încoace doar Sacred şi jocurile din seria Dungeon Siege au fost singurele apariţii notabile ale genului hack and slash, Brian Sullivan şi compania au decis să meargă pe o reţetă care s-a dovedit deja de succes, aducând însă unele îmbunătăţiri şi modificări pentru a face lucrurile mai interesante.

     Ţinând cont de faima lui Diablo 2, compararea lui Titan Quest cu hack and slash-ul celor de la Blizzard va fi inevitabilă şi vor fi destui care vor spune că TQ nu e decât un Diablo 2 în Antichitate. Şi în mare parte au dreptate. Însă la fel de bine, cel puţin din punctul meu de vedere, acest lucru nu reprezintă un minus. Dacă în Diablo 2 îl urmăreaţi pe Belzebut până-n străfundurile Iadului, în Titan Quest veţi avea de a face cu Titanii, zei înaintea zeilor din Olimp, care acum vor să se răzbune pe Zeus şi pe restul nemuritorilor pentru că i-au întemniţat. Deşi într-un hack and slash povestea nu are un rol pivotal, cei de la Iron Lore au decis că acest lucru nu e un motiv suficient de bun pentru a avea un storyline mediocru în jocul lor şi de aceea au decis să apeleze la serviciile lui Randall Wallace, creatorul scenariilor din Braveheart şi Pearl Harbor. Şi cu toate că povestea principală este într-adevăr peste medie, personajele pe care le veţi întâlni în joc nu sunt atât de bine dezvoltate pe cât mi-aş fi dorit. Da, TQ este până la urmă doar un hack and slash, dar asta nu înseamnă că nu poate avea şi un pic de substanţă.

     Un alt neajuns este acela că în afară de intro nu există momente cinematice, fie prerenderizate fie create cu engine-ul jocului. Practic, nu există acel ceva care să creeze şi să susţină feelingul epic pe care sperau să-l obţină designerii. Din fericire, poveştile şi monologurile NPC-urilor sunt peste medie, ele fiind susţinute şi de un voice acting surprinzător de bun, mai ales dacă ţinem cont de diversitatea personajelor pe care le veţi întâlni în joc. Nu se poate vorbi practic de dialoguri, fiindcă personajul vostru nu zice nimic în tot jocul, el fiind probabil strămoşul lui Gordon Freeman.