Cand am auzit ca Atari a vandut licenta Civilization celor de la 2K Games, m-am ingrijorat putin pentru viitorul seriei aflat in mana celor de la Firaxis Games, insa temerile au fost, din fericire, complet nejustificate. Ca in cazul oricarei serii formate din mai mult de doua titluri, Firaxis s-au vazut pusi in fata unei decizii destul de dificile: fie Cvilization IV urma sa aduca imbunatatiri minore, fie urma sa insemne o noua abordare a modului de joc, deschizator de drumuri privind strategiile pe ture. Adevarul e undeva la mijloc. Ca si Heroes of Might and Magic IV, Civilization IV impune noi concepte, insa, spre deosebire de jocul celor de la New World Computing, aceasta tranzitie si-a atins scopul: acela de a prelungi fidelitatea fanilor seriei, dar si de a atrage noi jucatori, chiar nepasionati de strategiile pe ture.

     Prima mare deosebire care sare in ochi fata de celalalte parti ale seriei este grafica, o grafica complet 3D ce ar putea fi considerata de catre unii carcotasi cam cartoonish. Totusi, nu se pot nega animatiile mai mult decat decente ale unitatilor, precum si micile detalii care contribuie la impresia de joc finisat, cum ar fi valurile care scalda tarmul sau fumul ce iese din mine. Mai mult, trecerea la o alta epoca se reflecta atat in schimbarea aspectului unor unitati, cat si in remodelarea vizuala consistenta a oraselor. Daca se face zoom out, perspectiva va fi una 2D, binecunoscuta celor care au jucat Civilization I. Daca se face zoom in, perspectiva va cobori intr-o maniera asemanatoare cu cea din Warcraft 3, oferind o perspectiva izometrica, identica cu cea din Civilization III. Spre deosebire de jocul celor de la Blizzard, aici este posibila schimbarea unghiului de vedere. Privind interfata, de remarcat faptul ca mini-map-ul arata pozitia jucatorului pe harta abia dupa construirea Stonehenge - in Civilization III, acest lucru era cunoscut inca de la inceputul jocului.

     Si daca tot suntem la capitolul tehnic, trebuie mentionata muzica, fie creata de Jeff Briggs (Firaxis' CEO), fie incluzand bucati din melodii clasice (Bach, Mozart, Beethoven) sau contemporane. Piesa de rezistenta este cea din meniu (Baba Yetu) care mi-a placut atat de mult, incat am ascultat-o zile in sir. In afara de faptul ca replicile unitatilor sunt relativ sarace din punct de vedere al varietatii, nu este nimic de reprosat: sunetele ambientale sunt prezente, iar muzica este dinamica, schimbandu-se in functie de epoca si de nivelul de zoom. Pe de alta parte, este absolut remarcabil ca vocile unitatilor din joc sunt autentice, in sensul ca daca jucati cu aztecii, veti auzi voci in azteca. Mai trebuie amintita si vocea lui Leonard Nimoy (Mr. Spock din Star Trek), prezenta atat la inceputul jocului, cat si de fiecare data cand o tehnologie este descoperita.